Psalms 36

Pentru dirijor. Al lui David, slujitorul Domnului.

1O rostire cu privire la fărădelegea celui rău
se află înăuntrul inimii mele:
Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui!

2Căci se laudă prea mult pe sine însuși,
încât să-și vadă nelegiuirea, ca s-o urască.
3Cuvintele gurii lui sunt nelegiuite și înșelătoare;
a încetat să mai fie înțelept și să facă binele.
4Plănuiește nelegiuirea chiar și în așternutul său,
stă pe o cale care nu este bună
și nu respinge răul.

5 Doamne, îndurarea Ta ajunge până la ceruri
și credincioșia Ta – până la nori!
6Dreptatea Ta este ca munții lui Dumnezeu
și judecata Ta – ca adâncul cel mare!
Doamne, Tu salvezi atât oamenii, cât și animalele!
7Cât de prețioasă este îndurarea Ta, Dumnezeule!
La umbra aripilor Tale se adăpostesc fiii omului.
8Ei se satură de belșugul Casei Tale,
și Tu le dai să bea din râul bucuriilor Tale.
9Căci la Tine este izvorul vieții
și, prin lumina Ta, vedem lumina.

10Continuă să-Ți arăți îndurarea față de cei ce Te cunosc,
și dreptatea față de cei cu inima dreaptă!
11Să nu vină la mine piciorul celui mândru,
iar mâna celor răi să nu mă facă să rătăcesc ca un fugar!
12Au și căzut cei ce comit nelegiuiri!
Au fost aruncați și n-au putut să se mai ridice.
Copyright information for RonNTR